"Rugaciune" [Matei Visniec]

Te urăsc... Te urăsc.. .. Te urăsc ...
Nu, nu-mi spune că timpul vindecă totul... Nu cred că timpul poate vindeca totul. Timpul nu poate vindeca decât rănile vindecabile. Asta e tot. Timpul nu poate face decât ceea ce poate face, şi nimic mai mult.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi apăra de cel rău.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi da nouă pâinea noastră cea de toate zilele.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi ierta, pentru că noi nu-ţi cerem iertare, pentru că noi suntem cei care nu te putem ierta.
Nu, Tatăl nostru, voia ta nu o acceptăm pentru că voia ta este sângele şi focul şi sminteala.
Nu, Tatăl nostru, tu nu eşti adevărul nostru, pentru că adevărul a fost ucis, pentru că adevărul a fost
înmormântat împreună cu cerul care nu mai există nici el, căci casa ta, Doamne, ea este acum casa mortilor,da...
Nu, Tatăl nostru, cei răi nu vor fi niciodată pedepsiţi ci dimpotrivă ei vor fi cei care vor stăpâni lumea.
Nu, Tatăl nostru, nu există biruinţa binelui asupra răului, a celui slab asupra celui puternic, a săracului
asupra bogatului, a credinciosului asupra necredinciosului, a vieţii asupra morţii, a frumuseţii asupra sluţeniei...
Nu, Tatăl nostru, nu pot să-ţi povestesc suferinţa mea.
Nu, nu cred ţi se poate povesti totul.
Nu, nu cred că putem pricepe totul.
Nu, nu cred că există vreun sens în tot ceea ce se povesteşte.
Nu cred că există vreun sens în ceea ce spun.

Imi e dor..

.....[:x].....

Se pregatea sa plece…
      Isi analiza gandurile de nenumarate ori in timp ce fumul de tigara ii mangaia sufletul cuprins de regrete. Era mereu ocupat, doar atunci cand fuma isi oferea posibilitatea de a se intalni cu propria persoana, cu visele lasate in umbra timpului, cu sentimentele injectate de iluzii pe care mereu incerca sa le suprime, sa le ascunda in cel mai adanc colt al uitarii, dar e imbatranit de dor, imbolnavit de dragostea plansa de-o viata. Pe chip i se citea o criza grea de melancolie ce rima nefericit de mult cu dragostea de acum cativa ani, inca treaza – o biata poveste din vraja.
       Era ademenit de mister si asta il facea slab… Cu o inima atat de sensibila, stia ca dragostea nu este sentimentul cu ajutorul caruia va atinge tainele fericirii. Se consuma, daruia mai mult decat primea in dar.
       Nu era un cersetor de sentimente, isi dorea doar sa fie iubit de cea pe care o iubeste de prea mult timp, cu prea multa fiinta. O invita in prea multe ganduri, prea multe nopti vorbea cu ea in vise, ii daruia o infinitate de nopti nedormite cand si-ar fi dorit sa-i daruiasca dragoste pe petale de flori, saruturi in mijlocul strazilor scaldate de ploile primavaratice, cuvinte de dragoste mai sincere ca rugaciunile, fapte mult prea nebunatice fiind imbatat de a dragostei magie, nopti de o dragoste ne mai simtita, fericiri sorbite din cafeaua diminetilor ploioase. Sa-i daruiasca fiecare rasarit de soare, fiecare stea de pe cer, melodii de chitara atarnate de semiluna, imbratisari fierbinti cand se amesteca intunericul cu lumina. I-ar fi alcatuit zilele ca pe o poveste…
Ea i-a oferit in dar o vesnicie de suferinta, amintiri prafuite si vise ingropate in cenusa timpului batran.
      De parca Dumnezeu e neputincios si bucuria in el moare… Se lasa purtat prin lume de blestem, isi duce umbra la plimbare pe aleea zilelor uitate de fericire. E toamna in trup, in suflet si in regrete. Tristetea il culege ca pe-o floare. Se alcatuieste ca pe o poezie pe care nu vrea nimeni sa o stie, o poezie din amestec de vise si delir… A inflorit in el durerea si cantecul s-a stins in el.
Lumea de parca a murit de-un veac, de parca maine se va naste…
      Oboseala lovea peste ore. Si-a stins tigara, fiind un gest de reprofilare in lumea reala. A pregatit cateva replici standarde pe care le va folosi pentru a-si explica starea in caz ca cineva o sa-i observe urma de tristete si a plecat sa infrunte incercarile unei noi zile, sa alcatuiasca o strofa noua in poezia vietii sale…

Drogul prieteniei fumate!

     Mai bine enumar "calitatile'la cei falsi?Sunt cei care iti sunt alaturi pentru ceva...cu un scop,sa poate sa ...nu sa profite,ca pe un hub chiar nu ai ce profita,decat de sufletul celui care il pune la bataie pentru acel hub,dar care vorbesc cu tine frumos si care in spatele tau...te barfesc,cu toate ca am incercat sa fiu corecta,sa las tuturor libertate,sa nu fac pe sefa,
     Uneori suntem dezamagiti de catre oamenii de langa noi.In viata noastra cunoastem fel de fel de oameni. Pe unii ii indragim din prima clipa şi devenim prieteni, altii ne sunt antipatici incă de la inceput şi raman aşa şi in continuare. Adesea se intampla ca acei oameni care ne displaceau dupa prima impresie, sa se schimbe in ochii noştri şi sa devina şi ei, prieteni dragi     Nu toti suntem la fel,nu toti avem acelasi caracter si nici aceeasi personalitate,cum de altfel si acasa,in familia fiecaruia sunt mici certuri,dar sa se ajunga la jigniri,chiar nu ma asteptam.Si cel mai grav,lipsa de respect.Fata de ei si fata de mine,care totusi investesc timp,pe deasupra suflet.Si am zis ca renunt,cu toate ca nu sunt genul sa ma dau batuta,din contra,la ambitie,fac cele mai bune lucruri:) .Multi m'au judecat nu demult cand am zis STOP,va las sa faceti ce vreti,la ambitie.Credeam in prietenie adevarata si mereu am negat posibilitatea de a fi tradata de unul din ei...Adoram cand vorbeam cu "ea" la telefon si ne impartaseam sentimentele cand ii spunea "fata,pentru un baiat?Da-l in mama lui",din mici intrigi se ajunge la grav!S-a ajuns ca azi sa nu ne adresam nici macar "buna" cand inainte eram primele care deranjam o ora pentru ca ne mai aduceam aminte un lucru ce nu ni-l povestisem in pauza...Dar...prea tarziu acum...:(
     Vom trece si peste asta,voi merge mai departe si...voi ramane acceasi EU,si cu riscul de a fii mereu ranita...dar altfel nu stiu sa fiu,oricat m'as preface,sau oricat mi'as dori uneori sa fiu si eu nepasatoare si sa tratez cu superficialitate nu pot!
Fiecare tratare e un sut in fata!Privesteti prietenii cu ochii nu cu inima!

Dragostea-speranta vie a regasirii

    Si totusi de  ce imi mai amintesc si acum?E destul de tarziu,ca de obicei cand scriu,trecut de ora 12,doar gandul ca si tu te gandesti la mine ma mai tine treaza.Nu vreau,mi-e teama sa-mi inchid ochii din cauza amintirii ce-mi cutreiera inima.
   De ce in inima mea continui sa fi "barbatul perfect,genul de barbat bine ancorat in realitate,cel care uraste infloriturile",cand tu in realitate esti "hidos",mi-e teama sa-ti mai privesc cu adevarat ochii cand stiu cat de infectati cu minciuna sunt.Nu vreau sa-mi amintesc acea privire calda,care-mi spunea de fiecare data cat de mult insemn pentru tine,ca sunt fata ce te-a scos din impas,motivul pentru care astepti a doua zi sa-mi multumesti ca am aparut in viata ta precum un licurici in plina noapte.

   De fapt vedeam in ochii tai doar speranta ca ma iubesti,traiam intr-un total absurd intarit de imaginea mea reflectata in ochii tai,era acea imagine ce ma facea sa cred ca TU esti cel care doar atunci cand imi cuprinzi corpul in brate,restul lumii e insignifianta in micul nostru univers.Hmm,ciudat ca abia acum realizez ca simteam toate astea,doar pentru ca asa imi doream eu sa fie,nu ca ar fi fost adevarat.Traiam din speranta ca intr-o zi iubirea ce ti-o imapartasam,imi va fi inapoiata in aceeasi masura,de persoana pe care eu o iubeam,speranta era cea care ma facea sa cred ca sunt iubita,chiar daca odata spuneam ca "iubirea e pentru zei",acum imi doream ca"eu sa fiu zeita ta,iar tu zeul meu",dar se pare ca zeul iubirii mi-a acordat o speranta ce ma inducea in deruta...DOAR SPERAM,nimic nu era pe punctul de a se intampla.

     A trecut mult timp de cand am pus capat acestui "cosmar",pot spune astazi.Acum traiesc din amintiri,vise si sperante.Daca mi s-ar lua acest mod de viata as muri precum o floare cand este prea udata.Inimamea a fost udata cu lacrimile deziluziei create la sfarsitul acestei relatii.Acum suntem despartiti de distranta ce s-a asternut intre noi,o distanta dureroasa ce odata ma faca sa plang cu "lacrimi de sange" cand imi aduc aminte de clipele petrecute impreuna,clipe in care ca doi copii ne jucam cu iubirea,cu acest sentiment ce uneste orice creatura,manifestata in diverse moduri.Credeam ca,dragostea inseamna suferinta,dar datorita tie am aflat ca a te indragosti este ca si cum te-ai trezi pentru a trai din nou.Au existat in viata mea doi ochi caprui incantatori si o poveste trista.Ii vad,dar totusi nu exista,te simt aproape,dar visez,cred ca te tin in brate,dar esti atat de departe.Esti o simpla iluzie,precum lumina in noapte,un vis ametior,un zambet,o lacrima,o raza de speranta,o stea pierduta in vastul univers.
   Imi amintesc de tine,de noi si usor usor realizez ca m-ai iubit.Incerc sa-mi amintesc cu drag ca ai existat,ca m-ai iubit,dar toate astea nu mai semnifica nimic acum.Ai fost cantecul ce m-adormea noaptea,vocea ce-mi mangaia tristetea,vantul ce-mi invaluia pielea,dar ai fost doar un VIS.Totusi nu ne ramane decat sa ne traim  aceeasi viata monotona desfasurata anost in macabrul vietii banale,sperand ca se va termina totul si voi avea un nou inceput,un incepul al meu si al lui.
    Dragostea e o iluzie optica ce duce la orbire,o multitudine de calitati si chiar defecte.Dragostea poate fi TOTUL sau NMIC,alegerea iubirii iti apartine,asa cum dintre A FI si A NU FI alegi sa fi TU !

Vise irealizabile..

   Fiecare cuvant al acestei lucrari dezvaluie secretul referitor la ceea ce este esential pentru o mare realizare. Fara a stapani aceste lucruri nimeni nu poate dobandi adevaratul succes sau fericirea, implinirea, linistea sufleteasca si prosperitatea
Iti amintesti cand erai copil?Toti visam ca vom ajunge doctori de elita ai aceste insignifiante tari...visam ca vom fi presedinti,eram conducatori ai unui trib...creatori de moda ai papuselelor cu par de foc...Vise..De ce asteptam ca tot ce visam,in clipa urmatoare sa se realizeze?De ce atunci cand ni se spune"este imposibil"esti practic alungat din taramul viselor implinite?Inca mai speri,asa-i?Te uiti cum cei din jurul tau zambesc si ai impresia ca toata viata lor este un "mare zambet",te simti ciudat,inca odata crezi ca toate visele ti s-au spulberat.Speri ca ceea ce ai in minte acum se va realiza,ca nu vei fi nevoit sa spui "inca odata am ramas cu pulbere de vise"
Oare,cum or fi cei care nu au o casa,mancare?Cei care traiesc pe strazi si se acopera cu un ziar,sau pe sub poduri pe timp de iarna cand iti ingheata sufletul?!!Ei oare nu mai viseaza?Hmm..acum imi vine in minte povestioara "Fetita cu chibriturile",mai stiti?ea visa la un mic brad si la o masa incarcata in Ajunul Craciunului,pentru ca asa vedea pe geamurile caselor pline de veselie,intr-adevar...astea sunt vise,care speri sa ti se implineasca intr-un final si este imposibil.Oare,oamenii ai caror viata este limitata intr-o perioada de timp,cand li s-a spus ca in urmatoarele luni vor claca,vor fi acoperiti cu pamant,vor suporta intunericul si inima va pune "STOP"...si ei aveau vise,unii dintre ei visau ca vor avea o familie reusita,copii cu un viitor realizat,prosperitate in cariera...atunci da..astea sunt VISE IREALIZABILE,pentru ca nu mai esti...ai disparut de pe fata omenirii ca un fir de praf pe care-l stergi cand il vezi...Greu e sa vezi fete sterse,zambete perfide,raspunsuri false atunci cand esti intrebat "esti bine?" si tu,cu un zambet doar de impresie spui "da,totul este ok".Astea sunt visele pe care nu le poti realiza,nu mai vorvesc de iubire...de momentul in care ti se spunea "vom fi impreuna mereu",iar peste un timp ca pe o lacrima te-a sters din viata sa,nici macar...un gand bun nu-ti mai lasa.
Totul se darama in jurul tau... Stanci de neclintit sfasiate de o simpla adiere de vant... roase de suvoaie de apa... Nimic nu e etern... nimic nu dureaza o vesnicie... Nici eu ... nici tu... nici noi...niciun vis,demn de o gandire arzatoare...NIMIC.Special pt Vera!!^^V ●^^

The best letter ever :))