Se pregatea sa plece…
Isi analiza gandurile de nenumarate ori in timp ce fumul de tigara ii mangaia sufletul cuprins de regrete. Era mereu ocupat, doar atunci cand fuma isi oferea posibilitatea de a se intalni cu propria persoana, cu visele lasate in umbra timpului, cu sentimentele injectate de iluzii pe care mereu incerca sa le suprime, sa le ascunda in cel mai adanc colt al uitarii, dar e imbatranit de dor, imbolnavit de dragostea plansa de-o viata. Pe chip i se citea o criza grea de melancolie ce rima nefericit de mult cu dragostea de acum cativa ani, inca treaza – o biata poveste din vraja.
Era ademenit de mister si asta il facea slab… Cu o inima atat de sensibila, stia ca dragostea nu este sentimentul cu ajutorul caruia va atinge tainele fericirii. Se consuma, daruia mai mult decat primea in dar.
Nu era un cersetor de sentimente, isi dorea doar sa fie iubit de cea pe care o iubeste de prea mult timp, cu prea multa fiinta. O invita in prea multe ganduri, prea multe nopti vorbea cu ea in vise, ii daruia o infinitate de nopti nedormite cand si-ar fi dorit sa-i daruiasca dragoste pe petale de flori, saruturi in mijlocul strazilor scaldate de ploile primavaratice, cuvinte de dragoste mai sincere ca rugaciunile, fapte mult prea nebunatice fiind imbatat de a dragostei magie, nopti de o dragoste ne mai simtita, fericiri sorbite din cafeaua diminetilor ploioase. Sa-i daruiasca fiecare rasarit de soare, fiecare stea de pe cer, melodii de chitara atarnate de semiluna, imbratisari fierbinti cand se amesteca intunericul cu lumina. I-ar fi alcatuit zilele ca pe o poveste…
Ea i-a oferit in dar o vesnicie de suferinta, amintiri prafuite si vise ingropate in cenusa timpului batran.
De parca Dumnezeu e neputincios si bucuria in el moare… Se lasa purtat prin lume de blestem, isi duce umbra la plimbare pe aleea zilelor uitate de fericire. E toamna in trup, in suflet si in regrete. Tristetea il culege ca pe-o floare. Se alcatuieste ca pe o poezie pe care nu vrea nimeni sa o stie, o poezie din amestec de vise si delir… A inflorit in el durerea si cantecul s-a stins in el.
Lumea de parca a murit de-un veac, de parca maine se va naste…
Oboseala lovea peste ore. Si-a stins tigara, fiind un gest de reprofilare in lumea reala. A pregatit cateva replici standarde pe care le va folosi pentru a-si explica starea in caz ca cineva o sa-i observe urma de tristete si a plecat sa infrunte incercarile unei noi zile, sa alcatuiasca o strofa noua in poezia vietii sale…
