Ecou de serenadă
Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.
Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.
În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...
(Ecou de serenadă-George Bacovia)
miercuri, 1 februarie 2012
joi, 5 ianuarie 2012
Ganduri de "reinceput"
A trecut mult timp de cand nu am mai scris.Nu am facut asta pentru ca nu am vrut.Pur si simplu nu am simtit nevoia si "puterea" de-mi insirui gandurile.Acum e ceva diferit.Vreau sa incep noul an cu putere de munca.
In ultimele luni am realizat foarte multe.Cum ca,oamenii care stau in jurul tau,nu sunt altceva decat niste "lipitori",toata lumea in ziua de astazi e pe interes.Nu-i pasa nimanui daca tu esti bine sau nu (cateva exceptii,in cazul meu,degetele de la o mana imi sunt prea multe pentru a-i enumera.),toti isi stiu interesul lor,iar daca in trecut tie ti-a pasat de ei si poate ai lasat prioritatile tale mai prejos,acum nu mai conteaza.Asa e omul din ziua de azi.E mai important amuzamentul asupra unei persoane decat acordarea de sprijin.Dar nimic nu ramane uitat,Cu speranta si incredere in fortele proprii,mergi mai departe,pentru ca ai un vis(in cazul meu),care trebuie dus pana la bun sfarsit.nu?
luni, 25 iulie 2011
sâmbătă, 4 iunie 2011
Salut!Nu am mai scris de mult,pentru ca am simtit ca "nu am ce sa va transmit".Am hotarat azi,acum.sa tastez din cauza insistentelor,unui bun prieten A. ,care mereu ma cearta ca tot ceea ce scriu in Word nu postez.
LEGILE SUNT FACUTE PENTRU A FI INCALCATE!!!!
Priveam aseara pe geam din masina,era aproape de apus.Gandul nu ma ducea decat la "libertate"...sentimentul de a face ce stii si poti nu viata ta,fara a-ti pune cineva "sechestru" pe ganduri,sentimente,trairi.E o lume in care nu se stie ce este corect si ce nu. Oare cum se simte o pasare in captivitate,de ce nu o putem lasa sa-si continuie drumul,fara a o abate noi din "micul" ei univers.Ea este libera peste tot,nu are restrictii,griji,probleme,suferinta,nu are nimic.E doar ea si atat!
Cum ii poti spune cuiva:"e interis sa iubesti" "e interzis sa visezi" "dorul iti este interzis"...Daca tot am ajuns la iubire...Oare de cate ori poti iubi in viata?E ciudat....dar totusi e ceva!
Oricum,nu-ti irosi libertatea,viseaza,iubeste,traieste,zambeste....FI TU!Nu-ti interzice nimic,pana si ce e "interzis " poti incalca...!LEGILE SUNT FACUTE PENTRU A FI INCALCATE!!!!
marți, 31 mai 2011
"Rugaciune" [Matei Visniec]
Te urăsc... Te urăsc.. .. Te urăsc ...
Nu, nu-mi spune că timpul vindecă totul... Nu cred că timpul poate vindeca totul. Timpul nu poate vindeca decât rănile vindecabile. Asta e tot. Timpul nu poate face decât ceea ce poate face, şi nimic mai mult.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi apăra de cel rău.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi da nouă pâinea noastră cea de toate zilele.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi ierta, pentru că noi nu-ţi cerem iertare, pentru că noi suntem cei care nu te putem ierta.
Nu, Tatăl nostru, voia ta nu o acceptăm pentru că voia ta este sângele şi focul şi sminteala.
Nu, Tatăl nostru, tu nu eşti adevărul nostru, pentru că adevărul a fost ucis, pentru că adevărul a fost
înmormântat împreună cu cerul care nu mai există nici el, căci casa ta, Doamne, ea este acum casa mortilor,da...
Nu, Tatăl nostru, cei răi nu vor fi niciodată pedepsiţi ci dimpotrivă ei vor fi cei care vor stăpâni lumea.
Nu, Tatăl nostru, nu există biruinţa binelui asupra răului, a celui slab asupra celui puternic, a săracului
asupra bogatului, a credinciosului asupra necredinciosului, a vieţii asupra morţii, a frumuseţii asupra sluţeniei...
Nu, Tatăl nostru, nu pot să-ţi povestesc suferinţa mea.
Nu, nu cred ţi se poate povesti totul.
Nu, nu cred că putem pricepe totul.
Nu, nu cred că există vreun sens în tot ceea ce se povesteşte.
Nu cred că există vreun sens în ceea ce spun.
Nu, nu-mi spune că timpul vindecă totul... Nu cred că timpul poate vindeca totul. Timpul nu poate vindeca decât rănile vindecabile. Asta e tot. Timpul nu poate face decât ceea ce poate face, şi nimic mai mult.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi apăra de cel rău.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi da nouă pâinea noastră cea de toate zilele.
Nu, Tatăl nostru, tu nu ne poţi ierta, pentru că noi nu-ţi cerem iertare, pentru că noi suntem cei care nu te putem ierta.
Nu, Tatăl nostru, voia ta nu o acceptăm pentru că voia ta este sângele şi focul şi sminteala.
Nu, Tatăl nostru, tu nu eşti adevărul nostru, pentru că adevărul a fost ucis, pentru că adevărul a fost
înmormântat împreună cu cerul care nu mai există nici el, căci casa ta, Doamne, ea este acum casa mortilor,da...
Nu, Tatăl nostru, cei răi nu vor fi niciodată pedepsiţi ci dimpotrivă ei vor fi cei care vor stăpâni lumea.
Nu, Tatăl nostru, nu există biruinţa binelui asupra răului, a celui slab asupra celui puternic, a săracului
asupra bogatului, a credinciosului asupra necredinciosului, a vieţii asupra morţii, a frumuseţii asupra sluţeniei...
Nu, Tatăl nostru, nu pot să-ţi povestesc suferinţa mea.
Nu, nu cred ţi se poate povesti totul.
Nu, nu cred că putem pricepe totul.
Nu, nu cred că există vreun sens în tot ceea ce se povesteşte.
Nu cred că există vreun sens în ceea ce spun.
luni, 9 mai 2011
miercuri, 13 aprilie 2011
.....[:x].....
Se pregatea sa plece…
Isi analiza gandurile de nenumarate ori in timp ce fumul de tigara ii mangaia sufletul cuprins de regrete. Era mereu ocupat, doar atunci cand fuma isi oferea posibilitatea de a se intalni cu propria persoana, cu visele lasate in umbra timpului, cu sentimentele injectate de iluzii pe care mereu incerca sa le suprime, sa le ascunda in cel mai adanc colt al uitarii, dar e imbatranit de dor, imbolnavit de dragostea plansa de-o viata. Pe chip i se citea o criza grea de melancolie ce rima nefericit de mult cu dragostea de acum cativa ani, inca treaza – o biata poveste din vraja.
Era ademenit de mister si asta il facea slab… Cu o inima atat de sensibila, stia ca dragostea nu este sentimentul cu ajutorul caruia va atinge tainele fericirii. Se consuma, daruia mai mult decat primea in dar.
Nu era un cersetor de sentimente, isi dorea doar sa fie iubit de cea pe care o iubeste de prea mult timp, cu prea multa fiinta. O invita in prea multe ganduri, prea multe nopti vorbea cu ea in vise, ii daruia o infinitate de nopti nedormite cand si-ar fi dorit sa-i daruiasca dragoste pe petale de flori, saruturi in mijlocul strazilor scaldate de ploile primavaratice, cuvinte de dragoste mai sincere ca rugaciunile, fapte mult prea nebunatice fiind imbatat de a dragostei magie, nopti de o dragoste ne mai simtita, fericiri sorbite din cafeaua diminetilor ploioase. Sa-i daruiasca fiecare rasarit de soare, fiecare stea de pe cer, melodii de chitara atarnate de semiluna, imbratisari fierbinti cand se amesteca intunericul cu lumina. I-ar fi alcatuit zilele ca pe o poveste…
Ea i-a oferit in dar o vesnicie de suferinta, amintiri prafuite si vise ingropate in cenusa timpului batran.
De parca Dumnezeu e neputincios si bucuria in el moare… Se lasa purtat prin lume de blestem, isi duce umbra la plimbare pe aleea zilelor uitate de fericire. E toamna in trup, in suflet si in regrete. Tristetea il culege ca pe-o floare. Se alcatuieste ca pe o poezie pe care nu vrea nimeni sa o stie, o poezie din amestec de vise si delir… A inflorit in el durerea si cantecul s-a stins in el.
Lumea de parca a murit de-un veac, de parca maine se va naste…
Oboseala lovea peste ore. Si-a stins tigara, fiind un gest de reprofilare in lumea reala. A pregatit cateva replici standarde pe care le va folosi pentru a-si explica starea in caz ca cineva o sa-i observe urma de tristete si a plecat sa infrunte incercarile unei noi zile, sa alcatuiasca o strofa noua in poezia vietii sale…
Isi analiza gandurile de nenumarate ori in timp ce fumul de tigara ii mangaia sufletul cuprins de regrete. Era mereu ocupat, doar atunci cand fuma isi oferea posibilitatea de a se intalni cu propria persoana, cu visele lasate in umbra timpului, cu sentimentele injectate de iluzii pe care mereu incerca sa le suprime, sa le ascunda in cel mai adanc colt al uitarii, dar e imbatranit de dor, imbolnavit de dragostea plansa de-o viata. Pe chip i se citea o criza grea de melancolie ce rima nefericit de mult cu dragostea de acum cativa ani, inca treaza – o biata poveste din vraja.
Era ademenit de mister si asta il facea slab… Cu o inima atat de sensibila, stia ca dragostea nu este sentimentul cu ajutorul caruia va atinge tainele fericirii. Se consuma, daruia mai mult decat primea in dar.
Nu era un cersetor de sentimente, isi dorea doar sa fie iubit de cea pe care o iubeste de prea mult timp, cu prea multa fiinta. O invita in prea multe ganduri, prea multe nopti vorbea cu ea in vise, ii daruia o infinitate de nopti nedormite cand si-ar fi dorit sa-i daruiasca dragoste pe petale de flori, saruturi in mijlocul strazilor scaldate de ploile primavaratice, cuvinte de dragoste mai sincere ca rugaciunile, fapte mult prea nebunatice fiind imbatat de a dragostei magie, nopti de o dragoste ne mai simtita, fericiri sorbite din cafeaua diminetilor ploioase. Sa-i daruiasca fiecare rasarit de soare, fiecare stea de pe cer, melodii de chitara atarnate de semiluna, imbratisari fierbinti cand se amesteca intunericul cu lumina. I-ar fi alcatuit zilele ca pe o poveste…
Ea i-a oferit in dar o vesnicie de suferinta, amintiri prafuite si vise ingropate in cenusa timpului batran.
De parca Dumnezeu e neputincios si bucuria in el moare… Se lasa purtat prin lume de blestem, isi duce umbra la plimbare pe aleea zilelor uitate de fericire. E toamna in trup, in suflet si in regrete. Tristetea il culege ca pe-o floare. Se alcatuieste ca pe o poezie pe care nu vrea nimeni sa o stie, o poezie din amestec de vise si delir… A inflorit in el durerea si cantecul s-a stins in el.
Lumea de parca a murit de-un veac, de parca maine se va naste…
Oboseala lovea peste ore. Si-a stins tigara, fiind un gest de reprofilare in lumea reala. A pregatit cateva replici standarde pe care le va folosi pentru a-si explica starea in caz ca cineva o sa-i observe urma de tristete si a plecat sa infrunte incercarile unei noi zile, sa alcatuiasca o strofa noua in poezia vietii sale…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)